Într-o seară, Isus și ucenicii Săi au pornit cu barca peste Marea Galileii. Obosit după o zi plină, Isus a adormit. Deodată s-a stârnit o furtună puternică, iar valurile au început să umple barca. Ucenicii, pescari cu experiență, erau îngroziți.
Când Dumnezeu pare să doarmă
Ucenicii L-au trezit pe Isus, întrebându-L dacă nu-I pasă că pier. Poate că și noi am simțit uneori că Dumnezeu doarme în timp ce noi ne luptăm cu valurile vieții. Povestea ne arată însă că Isus era în aceeași barcă cu ei, chiar în mijlocul furtunii.
Isus „S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: «Taci! Fără gură!» Și vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare.” (Marcu 4:39). Cel care a creat marea are autoritate și asupra ei.
O întrebare pentru credința noastră
După ce furtuna s-a liniștit, Isus le-a pus ucenicilor o întrebare blândă, dar pătrunzătoare: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” (Marcu 4:40). Nu le-a reproșat că s-au rugat, ci i-a invitat să-L cunoască mai bine și să se încreadă în El chiar și atunci când El pare tăcut.
Furtunile vieții nu dispar întotdeauna imediat. Uneori, Isus potolește furtuna; alteori, ne potolește inima în mijlocul ei. În ambele cazuri, nu suntem singuri în barcă.
Pentru reflecție
Care este furtuna prin care treci acum? Citește Marcu 4:35-41 și imaginează-te în barcă alături de ucenici. Ce ai vrea să-I spui lui Isus în acest moment?
Versetele sunt citate din traducerea Dumitru Cornilescu (1924).