Când ucenicii I-au cerut lui Isus să-i învețe să se roage, El le-a dat o rugăciune scurtă, dar plină de înțeles. „Tatăl nostru” este rostită de milioane de creștini din toată lumea și ne poate ghida și în rugăciunile noastre personale.
Întâi Dumnezeu
Rugăciunea începe cu Dumnezeu, nu cu noi: „Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.” (Matei 6:9-10). Îl numim „Tată”, ceea ce arată apropiere și încredere, și Îi cerem ca voia Lui să fie împlinită și în viața noastră.
Apoi nevoile noastre
Abia apoi aducem nevoile noastre: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11). Cerem pentru azi, nu pentru tot anul, învățând să ne încredem în Dumnezeu zi de zi. Rugăciunea continuă cu iertarea și cu protecția față de ispită, acoperind toate aspectele vieții.
Iertați, ca să putem ierta
Rugăciunea continuă cu o cerere care ne implică direct: „și ne iartă nouă greșelile noastre, cum le iertăm și noi celor ce ne-au greșit” (Matei 6:12). Este singura cerere pe care Isus o comentează imediat după rugăciune (Matei 6:14-15). Nu pentru că iertarea lui Dumnezeu ar fi o răsplată pentru iertarea noastră, ci pentru că o inimă care a primit cu adevărat harul nu poate rămâne închisă față de alții.
Ocrotire și încredere
Ultima cerere este o rugăciune pentru ocrotire: „Și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!” (Matei 6:13). Dumnezeu nu ispitește pe nimeni (Iacov 1:13), dar ne poate păzi și ne poate da putere în încercare. Pavel ne asigură că „Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea” (1 Corinteni 10:13).
Rugăciunea se încheie așa cum a început: cu ochii la Dumnezeu. Împărăția, puterea și slava sunt ale Lui, nu ale noastre. Iar cuvântul „Amin” înseamnă „așa să fie”, o declarație de încredere că El ascultă.
Ce crede Biserica Adventistă
Punctul 11 din cele 28 de puncte fundamentale de credință, „Creșterea în Hristos”, arată că trăim în biruința lui Hristos asupra puterilor răului și că suntem chemați la o părtășie zilnică cu El prin rugăciune, studiul Cuvântului, meditație și slujire. „Tatăl nostru” nu este o formulă care trebuie repetată mecanic. Isus Însuși ne-a avertizat să nu bolborosim aceleași vorbe fără rost (Matei 6:7). Este un model care ne învață ordinea priorităților: întâi Dumnezeu și Împărăția Lui, apoi nevoile noastre zilnice, iertarea și ocrotirea. Ellen G. White explică pe larg fiecare frază a acestei rugăciuni în cartea Cugetări de pe Muntele Fericirilor.
Texte pentru studiu personal
- Matei 6:5-15 – Isus ne învață să ne rugăm
- Luca 11:1-13 – ucenicii cer: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”
- Isaia 6:1-8 – sfințenia Numelui lui Dumnezeu
- Exodul 16:4, 13-21 – mana, pâinea dată zi de zi
- Matei 18:21-35 – iertați, ca să iertăm
- 1 Corinteni 10:12-13 și Iacov 1:12-15 – ispita și calea de scăpare
- 1 Cronici 29:10-13 – a Ta este împărăția, puterea și slava
Pentru reflecție
- Ce înseamnă pentru tine să-L numești pe Dumnezeu „Tată”?
- Ce s-ar schimba dacă ai începe rugăciunile tale cu Dumnezeu și Împărăția Lui, nu cu nevoile tale?
- Roagă-te încet „Tatăl nostru” în fiecare zi a acestei săptămâni, oprindu-te după fiecare frază și spunându-I lui Dumnezeu, cu propriile cuvinte, ce înseamnă ea pentru tine astăzi.
Versetele sunt citate din traducerea Dumitru Cornilescu (1924). Studiul este legat de punctul 11, „Creșterea în Hristos”, din cele 28 de puncte fundamentale de credință ale Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.