Trăim într-un ritm alert, în care munca, ecranele și grijile nu se opresc aproape niciodată. În mijlocul acestei agitații, Dumnezeu ne oferă un dar vechi și totuși surprinzător de actual: Sabatul, ziua a șaptea a săptămânii, un timp pus deoparte pentru odihnă, pentru El și pentru cei dragi.
Un dar dat de la creație
Sabatul nu a apărut ca o regulă impusă mai târziu, ci face parte chiar din povestea creației. Biblia spune: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise și o făcuse.” (Geneza 2:3). Înainte să existe vreun popor sau vreo religie organizată, Dumnezeu a dăruit omenirii o zi binecuvântată, un semn al relației dintre Creator și creaturile Sale.
O poruncă a aducerii-aminte
Când Dumnezeu a dat cele Zece Porunci, a început porunca a patra cu un cuvânt special: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.” (Exodul 20:8). Este singura poruncă ce începe cu „adu-ți aminte”, ca și cum Dumnezeu ar fi știut că, în graba vieții, vom fi tentați să uităm de ea. Adventiștii păstrează Sabatul de vineri seara până sâmbătă seara, ca un timp pentru închinare, familie, natură și fapte bune.
Sabatul în viața lui Isus
Isus a respectat Sabatul și l-a făcut o zi a vindecării și a bucuriei. Evanghelia spune că „după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă” (Luca 4:16). Tot El a amintit scopul acestei zile: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat.” (Marcu 2:27). Sabatul nu este o povară, ci o invitație. Profetul Isaia îl numește o zi pe care o putem numi „desfătarea” noastră (Isaia 58:13).
Un semn al libertății
Când porunca Sabatului este repetată în cartea Deuteronom, Dumnezeu adaugă un motiv nou, eliberarea din robie: „Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul Dumnezeul tău te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins” (Deuteronom 5:15). Sabatul nu este doar o amintire a creației, ci și a mântuirii. În fiecare săptămână, el ne spune că nu suntem sclavii muncii, ai banilor sau ai grijilor.
Într-o cultură care ne măsoară valoarea după productivitate, Sabatul ne amintește că suntem iubiți pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce producem. Odihna devine un act de încredere: lăsăm lucrul neterminat în mâna lui Dumnezeu și recunoaștem că El este Cel care ține lumea în mâinile Sale.
Cum arată un Sabat trăit cu bucurie
Pentru multe familii adventiste, Sabatul începe vineri seara, la apusul soarelui, cu o masă liniștită, o rugăciune și poate un cântec. Telefoanele sunt lăsate deoparte, iar timpul este dedicat oamenilor dragi. Sâmbăta dimineața, comunitatea se adună pentru studiu biblic și închinare, iar după-amiaza este potrivită pentru o plimbare în natură, o vizită la cineva bolnav sau o discuție bună.
Isus a arătat că Sabatul este o zi potrivită pentru a face binele. Când a fost criticat pentru că vindeca în Sabat, a răspuns că „este îngăduit a face bine în zilele de Sabat.” (Matei 12:12). Sabatul nu înseamnă inactivitate, ci o schimbare de direcție: de la preocupările noastre, la lucrurile lui Dumnezeu și la nevoile semenilor.
O zi care privește spre viitor
Biblia vorbește despre Sabat și în lumina veșniciei. Profetul Isaia descrie viitorul pământ nou și spune: „În fiecare lună nouă și în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul.” (Isaia 66:23). Fiecare Sabat de astăzi este o mică pregustare a acelei odihne desăvârșite pe care Dumnezeu o pregătește pentru copiii Săi.
Astfel, Sabatul unește trecutul, prezentul și viitorul: ne amintește că Dumnezeu ne-a creat, ne asigură că ne răscumpără și ne dă speranța că într-o zi vom trăi pentru totdeauna în prezența Lui.
Pentru reflecție
Cum ar arăta pentru tine o zi de odihnă adevărată, fără grabă și fără griji? Ce ai putea face sâmbăta aceasta pentru cineva din jurul tău? Te invităm cu drag să petreci un Sabat împreună cu noi, la biserică.
Versetele sunt citate din traducerea Dumitru Cornilescu (1924).